Chirurgie oro-maxilo-faciala

Chirurgia maxilofaciala trateaza o patologie foarte diversa care necesita in multe cazuri colaborarea cu alte specialitati medicale. Astfel , cadrul medical realizat prin asocierea cu specialitatile de chirurgie plastica, chirurgie generala, orl, dermatologie, oncologie realizata in cadrul spitalului nostru permite realizarea de proceduri in echipa , cu rezultate remarcabile de vindecare si restabilire functionala a pacientilor cu afectiuni grave.

Colaborarea cu clinici din strainatate ( Israel, Suedia, Norvegia, danemarca, africa de sud) precum si cu alte clinici specializate din tara ( clinici pediatrice Marie Curie, Grigore Alexandrescu) a permis realizarea unor interventii chirurgicale in premiera si crearea unor protocoale de tratament pentru bolnavii cu malformatii congenitale ale fetei .

Astfel, in cadrul clinicii noastre se realizeaza interventii chirurgicale secundare pentru pacientii cu anomalii dento-faciale care primesc tratamentul primar in clinicile de pediatrie, in vederea refacerii continuitatii oaselor maxilare prin grefari, restabilirii functionalitatii aparatului dentar, imbunatatirea vorbirii prin faringoplastii precum si obtinerea unei estetici corespunzatoare prin colaborarea cu departamentul de plastica prin rinoplastii si proceduri adjuvante pentru partile moi.

Deformatiile fetei reprezinta capitolul de chirurgie ortognata din patologia maxilo-faciala si a fost ridicat la standarde internationale in clinica noastra, in acest sens realizandu-se proceduri chirurgicale de repozitionare a oaselor maxilare obtinandu-se rezultate remarcabile la pacientii cu asimetrii sau tulburari de crestere a viscerocraniului. Dupa astfel de interventii al caror target este obtinerea unei ocluzii functionale, armonia faciala este imbunatatita considerabil iar prin asocierea unor proceduri de chirurgie plastica, aspectul estetic este superior.

Traumatismele fetei cu fracturi ale oaselor viscerocraniului sunt tratate prin interventii minim invazive cu sisteme de osteosinteza conform standardelor de aur.

Cancerul in sfera OMF prezinta forme si localizari extrem de variate si se remarca printr-o agresivitate locala si diseminare la distanta importante. Chirurgia de exereza duce la defecte complexe si impotenta functionala majore. Tehnicile de reconstructie cu lambouri libere vascularizate realizate de echipa microchirurgicala a compartimentului de chirurgie plastica permit obtinerea unor rezultate cu functionalitate foarte buna pentru pacientii operati in acest abord multidisciplinar. Resursele noastre de colaborare foarte buna cu departamentul de anatomie patologica ne permit examene histopatologice intraoperatorii care constituie un ghid util pentru adoptarea atitudinii terapeutice corecte in abordarea acestor cazuri complexe.

De asemenea, patologia glandelor salivare reprezinta un domeniu particular de expertiza in care colaborarea cu alte discipline este necesara. Sindroamele sialozice necesita diagnostic si tratament in colaborare cu clinica de reumatologie.

Patologia tumorala a glandelor salivare poate fi atat benigna cat si maligna iar atunci cand leziunea necesita rezectii largi cu sacrificarea nervului facial, procedurile de neurorafie si neuroplastie realizate cu ajutorul microscopului operator permit restaurarea continuitatii nervoase si preventia diformitatilor, disfunctionalitatilor si asimetriilor faciale rezultante.

Alte afectiuni ale partilor moi si ale oaselor fetei dezvoltate in relatie sau independent de patologia dentara sunt preluate de compartimentul nostru si rezolvate prin metode moderne, actualizate permanent.

Conditiile de asistenta intraspitaliceasca permit si tratamentul afectiunilor oro-dentare minore la pacientii cu boli generale grave care impun protocoale specifice si supraveghere permanenta.